Oncologie Medicală
Asist. Univ. Dr. Diana Chetroiu
Medic Primar Oncologie Medicală și Medic Specialist Gastroenterologie
Dr. Diana Chetroiu este medic primar Oncologie Medicală și medic specialist Gastroenterologie , precum și doctor în Științe Medicale .
Activitate academică
Este cadru didactic - asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, fiind implicată în pregătirea studenților și rezidenților, dar și în îngrijirea pacienților în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București.
Experiență profesională
Are peste 10 ani de experiență în domeniul tratamentului oncologic, cu accent pe patologia digestivă.
Activitate științifică
A susținut teza de doctorat cu tema:
„Rolul predictiv al instabilității microsatelite în răspunsul la tratamentul cu fluoropirimidine pentru pacienții cu cancer de colon stadiul II AJCC”.
Servicii & Tarife – Diana Chetroiu
Informație utilă: Tarifele de mai jos sunt cele practicate de Asist. Univ. Dr. Diana Chetroiu în cadrul Clinicii Miramed. Programările se pot efectua online sau telefonic la recepție.
Consultație inițială oncologie
450 RON
Programează
Control oncologie (în 30 zile)
300 RON
Programează
Consult telefonic oncologie
350 RON
Programează
Control telefonic (în 30 zile)
250 RON
Programează
Consultație medic oncolog + medic chirurg oncolog
700 RON
Programează
Consultație telefonică chirurgie oncologică + oncologie
600 RON
Programează
Consiliere oncologică
350 RON
Programează
A doua opinie oncologică
500 RON
Programează
Interpretare analize histopatologice / imunohistochimice
350 RON
Programează
Pachet oncologie
500 RON
Programează
InBody
200 RON
Programează
Serviciu Unic Gratuit
Ai nevoie de orientare medicală rapidă?
Dacă nu ești sigur ce investigație sau specialitate medicală se potrivește simptomelor tale, medicii noștri te ghidează gratuit fără algoritmi de inteligență artificială.